“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

 

Pelerinajul credincioșilor din parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” Borghesiana – Roma VIII în Grecia

 

În perioada 15-21 august 2021, un grup de 39 de credincioși din cadrul parohiei „Sfântul Dimitrie cel Nou” – Roma VIII Borghesiana a efectuat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Atanasie de Bogdania, un pelerinaj pe urmele sfinților de pe meleagurile elene.

 Pelerinajul a debutat cu Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului Ierarh Spiridon din insula Corfu, unde cei prezenți au avut posibilitatea de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi, cei prezenți au avut ocazia să se închine raclei cu moaștele marelui ierarh și să viziteze și să se închine în  biserica dedicată Sfintei Împărătese Teodora a Bizanțului, aflată în vecinătate. Apoi au avut și bucuria de a se închina și la moaștele Sfintei Mucenițe Paraschevi.

Ulterior, între locurile vizitate s-au numărat Catedrala din Patra, ce adăpostește capul Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României, Mănăstirea Sfântului Gherasim din Kefalonia, unde cei de față au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie și să se închine moaștelui acestuia, aflate în picioare în biserică, întrucât cu o zi înainte se sărbătorise hramul sfântului locaș, Mănăstirile care găzduiesc icoanele Maicii Domnului cu șerpii și cu crinii, Mănăstirea Mega Spileo, Mănăstirea Sfântului Cuvios Patapie, Aeropagul în care a predicat  Sfântul Apostol Pavel în Atena,  Biserica Sf. Nicolae Planas din Atena, Catedrala Episcopală din Atena unde se adăpostesc moaștele Sf. Cuvioase Filoteia Ateniana, Mănăstirea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou, Mănăstirea Pantocator unde sunt adăpostite moaște a 159 de sfinți Mănăstirea Sfântului Cuvios David din Insula Evia, Mănăstirea Kato Xenia (unde s-au închinat unei părticele din brâul Maicii Domnului), Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul, Complexul Meteora și ctitoria Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul. La fiecare loc de popas duhovnicesc, credincioșii au avut ocazia să se închine și să citească rugăciuni și acatiste. De asemenea, doamna preoteasă Carmen Voicescu s-a îngrijit de oferirea de informații prețioase cu privire la biografiile sfinților vizitați și a minunilor săvârșite de ei.

 Mulțumim lui Dumnezeu pentru reușita acestui pelerinaj, Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și Preasfințitului Părinte Episcop Atanasie pentru binecuvântare și purtarea de grijă și doamnei preotese Carmen Voicescu, pentru grija arătată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!