Tineri Nepsis pe urmele Sfinților din Calabria În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2019, copii și tineri de la Centrul Eparhial, din Roma și împrejurimi, tineri care fac parte din frăția Nepsis, au fost într-un pelerinaj pe urmele Sfinților din Calabria. În acest pelerinaj, ghidați de părintele stareț Iustin de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi, am reușit să vizităm multe locașuri sfinte ale Calabriei bizantine. Dintre minunatele locuri vizitate, ne-au rămas in inimă peștera de la Monte Stella - peștera Siha...
Pelerinaj în Grecia – Parohia Tivoli Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, un grup de credincioși ai parohiei " Sfinții și Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana " din Tivoli au organizat în perioada 18-27 octombrie, un pelerinaj în Grecia. Pelerinajul nostru a început pe data de 19 octombrie, având ca prim popas duhovnicesc Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou de la Nea Makri, după aceea ne-am oprit la Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patra, unde ne-am închinat la capul Sfântul Andrei și la o ...
Sâmbătă 12 octombrie 2019, un grup de credincioşi din parohiile Viareggio, Livorno și Lucca au mers în pelerinaj în orașul Venezia. Pelerinii au sosit dimineaţa în portul din Veneţia, de unde au pornit cu vaporul spre insula Murano. Aici s-au deplasat la frumoasa biserică medievală „Sfântul Donat” şi s-au închinat la moaştele acestul sfânt. De aici, au plecat spre insula Burano pentru a se închina la moaştele Sfintei Varvara, iar apoi au petrecut întreaga după-amiază în oraşul Veneţia. Pentru pelerinii români, primul şi cel mai impor...
Pelerinaj în Ucraina pentru credincioșii parohiilor din Cirié, Como și Ivrea O parte dintre credincioșii Parohiilor “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Cirié, “Sfântul Ierarh Grigorie Palama” – Como și “Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” – Ivrea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 23-28 septembrie, au mers în pelerinaj în Ucraina. Pe parcursul unei săptămâni pelerinii au aflat informații despre istoria tumultuoasă a acestei țări, despre încercările prin ca...
Pelerinaj Trieste- Elada 2019 Aducen astăzi mulțumiri Bunului Dumnezeu care ne-a ajutat, ca în pace și cu deosebită bucurie să reușim, în acest an, să facem Pelerinajul pe urmele Sfinților, din pământul Eladei. Am început pelerinajul nostru Duminică 23 Septembrie 2019, plecând cu autocarul din Trieste la Bergamo și apoi cu avionul la Atena. Ajungând la Atena ne-a întâmpinat ghidul nostru, doamna preoteasă Carmen Ana Maria Voicescu și am început drumul nostru, călcând pe urmele Sfinților, începând cu Sfântul Nectarie din insula Eghina...
Vine autocarul, strigă Părintele Armand cu bucurie! Suntem toți. Treizeci şi trei de pelerini, întâmplător, sau poate nu, tot atâția câți anii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urcăm în autocarul care ne poartă cu grijă, din Carrara până la aeroportul din Bologna. Nu descriem emoţia şi nerăbdarea, pentru că n-ar încăpea aici cu nici un chip.Ceva peste orele 13.00 zburăm spre Atena, unde sosim în jurul orelor 16.00. Nu risipim timpul prețios, ci plecăm cât ai clipi spre prima Mănăstire Sfantul Efrem cel Nou, din NEA MAKRI. Rugăciuni, metanii, lacrimi de înc...
Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Preasfințitului Siluan, parohia din Voghera a organizat prin Centrul de pelerinaje al Episcopiei Italiei, un pelerinaj în Grecia în perioada 10-15 iunie. Pentru credincioșii parohiei, acest pelerinaj a reprezentat o mare bucurie duhovnicească, închinându-se la moaștele celor mai mari sfinți și vizitând locurile deosebite ale acestei minunate țări. ”Cât de minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!”
Cu ajutorul Domnului și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, un grup de 40 de credincioși ai parohiei " Întâmpinarea Domnului " din Civitavecchia, au făcut in perioada 20-27 mai, un pelerinaj în Țara Sfântă. Au fost zile pline de încărcătură duhovnicească și trăiri minunate în care ne-am învrednicit să călcam pe urmele Mântuitorul Hristos, ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Apostoli și altor Sfinți care s-au nevoit în acele Locuri Sfinte. Pentru toate acestea dăm slavă Bunului Dumnezeu și aducem mulțumiri doamnei preotese Aurelia ...
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea PS Siluan, în perioada 22-29 Mai, împreună cu un grup de 32 de pelerini ale parohiilor Alcamo, Canicatti, Messina, Palermo, Ragusa și Siracusa din protopopiatul Sicilia am avut bucuria de a merge în pelerinaj în Țara Sfântă, pământul în care Domnul nostru Iisus Hristos l-a ales să propovăduiască și să Se jertfească pentru sufletele noastre. Mulțumită Părintelui Roman, ghidul nostru de la locurile sfinte, am parcurs un traseu ce a reconstruit viața Mântuitorului de la Naștere și până la Înălțare. Am mers pe urm...