Caută

Într-o zi de septembrie a anului 2025, Părintele Armand ne-a comunicat intenția de a face un pelerinaj în "Ținutul cailor  frumoși ", asa cum, în limba  persană veche, însemna Capadocia.

Bucuria ne-a cuprins pe toți și nerăbdarea creștea odată cu trecerea timpului și apropierea de data începutului călătoriei noastre acolo.

După toate pregatirile ne-am întalnit la autocar la Aulla și la Carrara, precum și în aeroportul de la Bologna.

Am ajuns întâi la Constantinopol, orașul de pe două continente, apoi in Kaisari, Cezareea Capadociei ,unde au trăit și și- au desfășurat activitatea în slujba Bisericii Sfântul Vasile cel Mare, fratele sau, Sfantul Grigorie de Nyssa și Sfântul Grigorie Teologul.

Cezareea, capitala Capadociei, ținut  în care s-a născut și a trait Sfântul Cuvios Arsenie Capadocianul dar și iubitul nostru Sfânt contemporan Paisie Aghioritul, a  văzut lumina zilei, la Farasa și a fost botezat în colimvitra bisericii satului,  în colimvitra Capadociei.

Ne-am îmbarcat apoi în autocarul turcesc și am pornit spre hotel pentru cină și odihnă.

A doua zi de dimineață a început explorarea în acest ținut al tofurilor vulcanice, în care lava s-a depus în mai multe straturi, iar vânturile, înghetul și alți factori de mediu au plămădit aceste forme diferite, care pot fi asemănate cu mai multe ființe și obiecte, dupa imaginația fiecăruia. Omul a intervenit și el, doar prin săpături, pe care le-a facut în toful vulcanic, realizând locuri de rugăciune, de retragere din fața persecutorilor de diferite neamuri și credințe.

Am început să exploram văile: cea a Imaginației, unde după ce am admirat " Mirii călare" , " Cămila" sau "Palaria lui Napoleon", am plecat spre alte formațiuni, pe care am încercat să le denumim, dupa imaginația noastră.

 Am mers apoi în Valea Călugărilor, în care s-au așezat monahii încă din secolul al IV-lea și am poposit în fața chiliei Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul. Acolo am trăit un moment emoționant, al Tedeumului de mulțumire pentru cei douăzeci și cinci de ani de căsătorie, pe care iubiții noștri, Părintele Armand și presbitera Elena i-au trăit împreună.

Încărcați de emoția de a păși pe aceste cărări bătute de pasii sfintilor primelor veacuri , am plecat spre cel mai mare și mai cunoscut complex, aflat în Patrimoniul Unesco, în Goreme.

Am vizitat aici mai multe biserici săpate în toful vulcanic, a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfintei Mare Mucenite Varvara, a Sfântului Onufrie, a Sfântului Gheorghe, a Marului, a Sandalei, dar si a uneia  dintre cele trei mari mănăstiri ale acelor vremuri, mănăstire mixtă.

Am găsit în ele fresce din secolele VII și VIII, în care am întâlnit reprezentarea Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului Vasile cel Mare, patronul Capadociei, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dar și a altor sfinți, dar și ale anumitor aspecte din viața și minunile Domnului.

Din păcate însă, pictura a fost devastată, au fost scoși ochii sfinților și au fost dislocate părti din frescă.

Cu sufletele încărcate atât de bucuria întâlnirii cu Domnul și sfinții noștri dragi imortalizați pe acei pereți și păstrați de atâtea secole, dar și de tristețea deteriorării frescelor ne-am întors la hotel spre a da  hrana și odihna trupurilor noastre.

A treia zi am mers pe Valea Ihlara, unde au fost săpate peste o sută de biserici în stâncă, pe malul râului cu același nume, trecând printr-un canion  de mare frumusețe. După ce am coborat cele 360 de trepte, am mers prin canion preț de patru kilometri, oprindu-ne la Biserica Șarpelui, de fapt a Sfântului Gheorghe, pe care o numeau așa datorită prezenței balaurului în icoană.

Aceste biserici au primit  diferite nume, date după modul cum au fost descoperite sau după alte elemente prezente... Din păcate...nu cunoastem adevăratele lor nume , nefiind nicaieri consemnate.

Am mai vizitat, în acest canion, " Biserica de sub copac", unde am admirat frescele cu Înălțarea Domnului și Cina cea de Taina și Biserica Zambilelor și a Sfântului Daniil Pantonassa, în care am admirat fresca cu Proorocul Daniil în groapa cu lei.

Frescele din aceste biserici datează din secolul al IX -lea.

Am plecat apoi spre complexul Selime, unde a funcționat, începand cu secolul al VII-lea, până în secolul al XII-lea cel mai mare centru teologic al Capadociei.

Am putut vizita magaziile, bucătaria și sala de mese, care se aflau la nivelul inferior, precum și camerele , biblioteca, catedrala și capela, de la nivele superioare, toate săpate în stânca vulcanică și păstrate, ca mărturie peste veacuri, asupra importanței tinutului Capadociei pentru credința și viața în Hristos de până astăzi.

Ne-am bucurat de ceea ce am văzut și am trăit în aceste locuri , dar ne-am întristat deoarece au rămas goale, deoarece creștinii au plecat sau au fost alungați sau siliți să plece din aceste meleaguri.

Am mers apoi la un atelier de olărit ,la Avanos, orasul ceramicii, în care argila si caolinul se prelucrează dând naștere unor obiecte deosebit de frumoase.

Apoi ne-am întors la hotel încărcați de sentimente și amintiri spre hrană  și odihnă.

  A patra și ultima zi în Capadocia, în acest podiș  cu înălțime de 1000-1200 m , a început cu o vizită la vechiul Procopie, actualul  Urgup, unde a trăit ca rob la un aga turc Sfântul Ioan Rusul. Din păcate nu am putut ajunge la locul, unde a trăit și nici la biserica în care  se ruga, datorită unor alunecări și desprinderi  de stânci, care au blocat accesul.

Am mers apoi în localitatea Mustafa pașa, la biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, biserica ridicată de grecii bogați , care locuiau acolo , în anul 1729, în decursul a optzeci de zile. Biserica  nu trebuia să depașească înălțimea unui soldat călare, fapt pentru care a se construi a trebuit să se sape mult în pământ pentru a nu depăși înălțimea impusă. A fost restaurată în anul 1850.

Când am pășit în ea tristețea s-a așternut pe fețele noastre și ochii multora au fost invadați de lacrimi. Nu mai există nici catapeteasma, nici pictura, nici mobilier, numai pânze de păianjen și expozitii de plante sau de cuiburi de păsări sau de haine, care se organizează în interiorul clădirii. Cruce nu mai exist .În fiecare an ,în luna mai, vine Sanctitatea Sa, Patriarhul ecumenic Bartolomeu pentru a sluji. Oare ce gândește? Ce simte când intră acolo?!

E trist, e dureros, dar.., este realitate. Nu mai exista creștini. Grecii au plecat datorită schimbului de populație  cerut de turci, după ce au câștigat războiul cu grecii. În 1924, după mii de ani în care au locuit în aceste locuri au trebuit să plece în statul grec nou înființat.

Am plecat apoi in Valea Soganli (a Cepii), unde am vizitat bisericile Karabas( neagra) și a Șarpelui, în care se păstrează puține fresce și acestea deteriorate.

După ce am luat masa de prânz într-o livadă de meri ne-am îndreptat spre orașul subteran cu opt nivele , Kaymakli , și care este cel mai extins labirint care cuprinde o sută de tuneluri interconectate, în care se refugiau creștinii în vremuri tulburi. Am vizitat  numai patru nivele, unde am întâlnit spațiul de depozitare, bucătarie, biserica, spații  de locuit

Ne-am întors apoi la hotel pentru cină ,iar seara am mers la un bar săpat într-un tof vulcanic, la un spectacol  de dansuri tradiționale turcești.

În a cincea zi, foarte de dimineată am plecat de la hotel spre aeroport  și pe drum ne-am delectat  privirile cu zecile de baloane, care se înălțau deasupra tofurilor vulcanice, luminand cerul și dând naștere unei priveliști de basm.

Ajungand la aeroport în Cezareea ( Kaiseri ) ne-am luat ramas bun de la acest pământ binecuvântat și ne-am îmbarcat în avionul cu destinația Constantinopol ( Istanbul).

Ajunși acolo, din marele aeroport am plecat cu autocarul spre oazele de ortodoxie ale marelui oraș. Am ajuns întâi la Mănăstirea cu hramul Izvorul Tămăduirii.

Intrând pe poartă fețele tuturor erau luminate de o bucurie lăuntrică. Reveneam acasă, în biserici ortodoxe!

Am coborât la izvor, am mers apoi la cimitir ,unde se odihnesc și patriarhii ecumenici și apoi am intrat în pronaosul bisericii, în naos nu am putut intra fiind în reparații. . ********

Am mers apoi la Biserica Vlaherne, unde am fost impresionați atât de frumusețea bisericii și a grădinii, dar și de frumusețea icoanelor. Am cântat și noi apărătoare Doamnă, odata ce în această biserica s-a cântat pentru prima data aceasta cântare, am luat aghiasma și apoi am plecat spre sediul Patriarhiei.

Ajungând în fața clădirii am văzut poarta închisă din 10 Aprilie 1821, când în Duminica Sfintelor Paști a fost spânzurat în această poartă Patriarhul Grigorie al V lea ,pentru a-i pedepsi pe grecii, care în 25 Martie 1821 începusera mișcarea de eliberare de sub jugul otoman.

Am intrat apoi în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unde ne-am închinat ,în nava dreaptă, la Sfintele moaste ale Sfintei Împărătese Teofana , soția împăratului Leon al VI lea, ale Sfintei Mironosițe Salomea și ale Sfintei Mucenice Eufimia, la o parte din Coloana biciuirii, în care se afla și un piron din Sfânta Cruce, iar în nava stângă ne-am închinat la mici părți din Sfintele moaște ale Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Plecând de la Patriarhie am mers să ne cazăm la hotel, iar seara am mers în Croaziera pe.Bosfor și Cornul de aur.

În ultima zi, după micul dejun, am mers la Moscheea lui Suleyman Magnificul, situată pe colină, cea mai mare moschee. Acolo se află și mormântul său și al lui Hurem, soția sa.

Ultimul obiectiv al pelerinajului nostru a fost Catedrala Sfânta Sofia, în prezent  transformată în moschee.

Ne-am întristat văzând transformările  făcutemde turci în interior.

Am admirat mozaicurile care s-au păstrat: Deisis, Maica Domnului Platitera și tablourile votive.

Am mers apoi la hotel spre a ne îmbarca în autocarul, care avea să ne ducă la aeroport pentru a ne întoarce la Bologna.

Mulțumim Prea Sfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru binecuvântarea pe care a dat-o pentru organizatea pelerinajului.

Multumim doamnei preotese Aurelia Dringo pentru osteneala organizării și realizarea frumosului pelerinaj, precum si Prea Cucernicului Pîrinte Armand Bratu și Presbiterei Elena pentru implicare.

Presvitera Carmen Ana Maria Voicescu - o pelerină