“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Parohia Ferrara - Pelerinaj în Ţara Sfântă

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 17-24 octombrie 2017, Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana" din Ferrara, a efectuat un pelerinaj  în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de Pelerinaje Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Grupul format din 39 de persoane, de diferite vârste, copii, tineri, femei şi bărbaţi, a fost însoţit de Preotul Paroh Vasile Jora.

La aeroportul din Tel Aviv am fost aşteptaţi de ghidul nostru, Părintele Roman, şi șoferul autocarului, Mustafa, care ne-au primit cu multă căldură şi familiaritate, trăiri ce s-au confirmat şi s-au consolidat profund în zilele ce au urmat.

Pe toată perioada pelerinajului grupul nostru a fost cazat la Așezământul Românesc de la Ierihon, un complex frumos, bine organizat, format din biserica închinată Naşterii Domnului, înconjurată de corpurile de clădiri destinate viețuitorilor şi pelerinilor, un loc care face cinste, neamului şi credinţei noastre. Cuvinte de preţuire şi pentru măicuțele de la Așezământ, în frunte cu Maica Stareţă Evghenia, care şi-au dat silinţa să ne simțim "ca acasă". Am mai avut şi bucuria ca în primele zile să săvârșim şi Sfânta Liturghie, prilej în care pelerinii s-au împărtăşit şi apoi am vizitat obiectivele fixate.

În prima zi am efectuat vizite la obiectivele din Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, Mănăstirea Eleon, locul Înălţării Domnului, apoi Biserica Pater Noster, Biserica Dominus Flevit, locul unde Domnul plânge soarta Ierusalimului, Grădina Ghetsimani, Mormântul Maicii Domnului şi Biserica Națiunilor, acolo unde se află piatra pe care a stat Domnul Iisus Hristos în noaptea prinderii Sale.

În următoarea zi am vizitat Bethleemul, Biserica Naşterii Domnului, osuarul cu Sfintele Moaște ale celor 14000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, apoi am vizitat câmpul păstorilor, manăstirea Sfântului Teodosie cel Mare si mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit.

Pelerinaj la Veneția

Sâmbătă, 21 octombrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Centrul de Pelerinaje ”Sf. Ap. Petru și Pavel”, a organizat un pelerinaj la Veneția.

Credincioșii din mai multe parohii de pe lângă Roma, au fost însoțiți de Pr. Daniel Simionescu de la Parohia Buna Vestire, Roma-Ostia 2, și de doamna Lăcrămioara Palaghianu, care s-a și ocupat de buna organizare a pelerinajului.

După o călătorie de o noapte, pelerinii au ajuns dis de dimineață în portul Veneției. Acolo s-au întâlnit cu ghidul, doamna Argentina Diaconu, și au plecat cu vaporul spre Burano, una dintre insulele care fac parte din laguna Veneției, fiind de o majoră importanță pentru patrimoniul venețian. Deși era dimineață devreme, biserica ce adăpostește moaștele Sfintei Varvara era deschisă, așa că pelerinii s-au putut închina sfintelor ei moaște. A urmat o scurtă plimbare prin centrul insulei unde am putut admira frumusețea obiectelor din dantelă, lucrate manual, și coloritul deosebit al caselor care, potrivit doamnei ghid, îi ajutau pe pescari să își recunoască locuința de departe, atunci când se întorceau de la pescuit.

Din Burano, am mers spre Torcello, o altă insulă deosebit de frumoasă care, deși destul de mică, este prima insulă locuită din laguna venețiană. Dacă odinioară pe această insulă erau 12 biserici de parohie și 17 mănăstiri, în zilele noastre au mai rămas doar 5 biserici. Pelerinii au vizitat Catedrala Santa Maria Assunta si Biserica Sfintelor Maura si Fosca.

De acolo am plecat spre Murano, insula vestită pentru sticla cu același nume. După o scurtă vizită la fabrica de sticlă, pelerinii s-au îndreptat spre catedrala San Donato unde s-au închinat la moaștele sfântului Donat.

Credincioşi ai parohiei Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – Verona 1

în pelerinaj în Grecia

 

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 6 - 11 octombrie, 29 de credincioşi ai parohiei "Sfântul Ilie Tesviteanul" din Verona, însoţiţi de părintele Gabor Codrea, au trăit bucuria duhovnicească de a umbla pe urmele sfinților ale căror nume sunt legate de frumoasa și însorita Grecie, țară unde găsești peste tot semnele lucrării lui Dumnezeu pentru oameni și printre oameni.  Ne-am închinat la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie, ale

 Sf. Ier. Grigorie Palama, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Arsenie Capadocianul, Sf. Ier. Spiridon, Sf. Teodora,  Sf. 

Ioan Rusul, Sf. Partenie, Sf. Ier. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou și ale altor sfinți, pe care, pe mulți dintre ei, i-am descoperit acolo, la ei acasă.

Am participat la Sfânta Liturghie în bisericile Sf. Ierarh Spiridon din Insula Corfu și a Sf Ioan Rusu, pelerinii împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Am vizitat, printre altele, Complexul Mănăstiresc “Meteora”, Mănăstirea "Megaspileo", Mănăstirea Surotti,   centrul Atenei și multe alte locuri minunate.

În perioada 7-8 octombrie 2017, prin rânduiala Bunului Dumnezeu și cu  binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române în Italia, un grup de pelerini din Parohia Ortodoxă Română din Savona împreună cu părintele paroh, au avut bucuria de a călca pe urmele Sfinților Apostoli și în unele locuri chiar a se întâlni cu ei. Bucuria a fost cu atât mai mare deoarece s-a vizitat mai mult decât ceea ce era prevăzut în program.

În prima zi am vizitat și ne-am rugat în următoarele Biserici:

 1.Basilica Santa Croce in Gerusalemme, Biserică ridicată pe locul palatului Împărătesei Elena; bucată de lemn din Sfânta Cruce; un piron; titulus cruci-tăbliță bătută deasupra Sfintei Cruci cu inscripția INRI în limba latină, ebraică și greacă;2 spini din coroana Mântuitorului; pământ/pietre din grota de la Betleem și de pe Golgota; degetul Sfântului Apostol Toma.

2.Basilica San Giovanni in Laterano, prima Biserică edificată la Roma de Împăratul Constantin închinată numelui Mântuitorului Iisus Hristos; Capetele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

3.Scala Santa cu cele 28 de trepte din marmură pe care le-a urcat Mântuitorul(acoperite cu lemn de nuc) aduse de la Templul de judecată al lui Pilat.

4.Basilica Santi Quattro Coronati Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; închinare la mormintele cu sfintele moaște în cripta de sub altar.

PAROHIA ÎNÂLȚAREA SFINTEI CRUCI, TORINO 2 - PELERINAJ ÎN ŢARA SFÂNTĂ - 28 Septembrie - 5 Octombrie 2017

Cu ajutorul Lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Pr. Protopop Lucian Roșu de la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, s-a organizat un pelerinaj la Locurile Sfinte, unde cei 39 de pelerini însoţiţi de părintele Diacon Vasile Istina, plini de emoție sfântă am pășit pe Locurile, unde în urmă cu două milenii Mântuitorul Hristos S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

În aceste 7 zile de pelerinaj am fost călăuziți de Pr. Roman de la Așezământul Românesc de la Ierusalim, care ne-a îndrumat pașii pe aceste Locuri Sfinte prin explicații, rugăciuni și citirea Sfintelor Evanghelii și ne-a ajutat să trăim și să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu oglindită în minunatele locașuri ridicate în aceste locuri, pe unde a pășit Domnul nostru Iisus Hristos, cât a fost pe pământ.

Iată Locurile Sfinte unde ne-am închinat și pe care le-am vizitat:

I-a zi: Am vizitat Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, unde ne-am închinat la moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, apoi am vizitat Peștera Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, Muntele Eleon, Mănăstirea Eleon (locul unde Maica Domnului și Apostolii L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos Înălțându-se la cer), Biserica Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul, Locul Înălțării Domnului, Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Domnului de pe muntele Eleon, Biserica Tatăl Nostru / Pater Noster, Biserica Dominus Flevit (locul unde Domnul Hristos a plâns soarta Ierusalimului), Piatra pe care Hristos s-a rugat cu lacrimi de sânge în Grădina Ghetsimani, Biserica Tânguirii / Biserica Națiunilor, unde Mântuitorul S-a rugat pentru întregul neam omenesc în noaptea dinaintea prinderii Sale și Mormântul Maicii Domnului.