“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Gândurile unui pelerin

 

"Vacanță plăcută", îmi spuneau colegii și cunoștințele cu câteva zile înainte de a porni la drum. Încercam să le explic că plecam într-un PELERINAJ: mergeam în Țara Sfântă! Le explicam, fără prea multă râvnă, cât este de mare diferența dintre o călătorie oarecare și un pelerinaj. Aș fi vrut să fiu mai convingătoare, să am mai multă ardoare în cuvinte...dar nu mă simțeam suficient de pregătită sufletește. Așteptasem o viață întreagă să ajung la Ierusalim, dar cu cât se apropia momentul plecării, cu atât mă gândeam că poate alții ar fi fost mai vrednici decât mine și ar fi apreciat mai mult ocazia de a vizita locurile sfinte.

În ciuda multor gânduri potrivnice, am pornit la drum cu 39 de persoane pe care practic nu le cunoșteam aproape deloc. Mă aștepta o săptămână întreagă de petrecut în compania acelor oameni. Eu, o singuratică anarhică, din clipa plecării ar fi trebuit să fac parte dintr-un grup și să pun un pic de-o parte egoul meu imens. Mă simțeam epuizată, eram obosită și apatică...nu reușeam să mă bucur de moment și dacă cineva m-ar fi întrebat în aeroport ce aș fi preferat între o vacanță și pelerinajul iminent, probabil aș fi răspuns ca o simplă vacanță nu ar fi stricat.

Nu știu exact ce anume, dar ceva s-a schimbat radical când am început să interacționez cu ceilalți. Mă simțeam bine, eram ca într-o familie și din momentul acela am avut certitudinea că oriunde aș fi mers cu grupul meu, aș fi fost în siguranță.

Așa mi-am început călătoria duhovnicească, cu nenumărate tulburări și îndoieli ce s-au șters îndată alături de sufletele minunate a camarazilor mei pelerini.

 Pe urmele lui Hristos, însoțiți de un ghid evreu înzestrat cu o deosebită sensibilitate, am aflat ca Țara Sfântă are o istorie și o geografie uimitoare! Încântați la orice pas de frumusețile naturii și de liniștea și pacea spirituală a lăcașurilor sfinte, ochii multora dintre noi s-au lăsat inundați de lacrimi în diferite circumstanțe.... Eu personal, din Biserica Sfântului Mormânt am ieșit total schimbată...nu am cuvinte să exprim emoțiile trăite acolo, emoții pe care încă le trăiesc și acum.

Am plecat de acasă sceptică, nu aveam mari așteptări, dar speram dinadins să se schimbe ceva în viața mea, aveam nevoie de prezența Lui. Acum în sfârșit mă simt iubită și știu că nu voi mai fi singură niciodată, iar acesta este binecuvântarea cea mai mare pe care o puteam primi vreodată, Dragostea Bunului Dumnezeu este "Minunea" de care noi toți avem nevoie și este singurul lucru care ne poate schimba cu adevărat viața. 
 

 

                                                                                                                                                   Mădălina, 29 ani, Forlì.