“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Parohia Forli – pe urmele Mântuitorului în Țara Sfântă

  Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 17-24 ianuarie 2019, Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Grigorie Teologul" din Forli, a efectuat un pelerinaj în Țara Sfântă, organizat de Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Grupul format din 40 de persoane, barbati, femei, tineri și copii a fost însoțit de preotul paroh Florin Haniș și preoteasa Bianca Haniș.

  Ajunși la Tel Aviv am fost întâmpinați de ghida noastră, Doamna Dorit Keren, o evreică născută în Romania care, pe toată perioada pelerinajului, pe lângă căldura sufletească cu care ne-a însoțit, ne-a oferit o largă gamă de informații geografice, istorice și religioase despre Israel. Toate locurile pe care le-am vizitat au fost îmbogățite cu cântări, rugăciuni și trăire duhovnicească transmise cu mare drag de părintele Florin și preoteasa Bianca.

   Prima zi am trăit-o cu mare bucurie pe malurile Iordanului la Sfințirea Apelor de către Patriarhul Ierusalimului. Apoi, toți credincioșii din grup au fost binecuvântati de părintele Florin în apele Iordanului. Tot în această minunată zi am vizitat Biserica Buna Vestire din Nazaret unde se găsește casa unde Arhanghelul i-a bine-vestit Fecioarei.

   În următoarea zi am urcat pe muntele Tabor, acolo unde Mântuitorul, însoțit de cei trei ucenici, S-a schimbat la față, descoperindu-Și Slava cea Dumnezeiască. Drumul nostru a continuat în Cana Galileii, unde încă se păstrează două dintre vasele în care Domnul a transformat apa în vin, apoi am mers în Tabgha unde Domnul a înmulțit pâinea și peștii, am urcat pe Muntele Fericirilor, oprindu-ne în Capernaum unde am găsit ruinele casei Sfântului Petru. Ziua s-a încheiat cu o minunată plimbare pe Marea Galileii.

   A treia zi am început-o cu rugăciune Maicii Domnului la Biserica Ortodoxa Sfântul Gavriil și vizitarea Izvorului Maicii Domnului. În drumul spre Ierusalim, am trecut prin orașul Haifa, unde am admirat Grădinile Bahailor, dar, mai ales, ne-am putut ruga în grota Sfântului Ilie Tezviteanul. Ajunsi la Ierusalim am urcat pe muntele Sion unde am vizitat mormântul Regelui David, foișorul unde a avut loc Cina cea de Taina, locul unde Maica Domnului a Adormit și Zidul Plângerii.Tot în această zi ne-am închinat în biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, apoi la casa Elisabetei și a lui Zaharia.

   În cea de a patra zi, pașii ne-au purtat prin deșertul Iudeii, unde ne-am odihnit în liniștea mănăstirilor Sfântul Sava și Sfântul Teodosie. Ajunși, apoi, la Bethleem, am pășit pe Câmpul Păstorilor, unde îngeri au vestit Nașterea, am colindat românește la Peștera Magilor, am înălțat rugăciuni la osuarul cu Sfintele Moaște ale celor 14.000 de prunci uciși de Irod și am primit bucurie nemărginită la Biserica Nașterii Domnului. În noaptea de luni spre marți, am avut mulțumirea sufletească a primei închinări la Sfântul Mormânt al Mântuitorului și a împărtașirii cu Sfintele Taine la Liturghia săvârșită de un sobor de preoți din care a făcut parte și părintele nostru paroh.

   În ziua următoare am poposit în pustiul Hozevei unde am putut aduce cântări de laudă și Acatist Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și Sfântului Gheorghe Hozevitul, a căror Sfinte Moaște le-am cinstit.Tot în această zi am călătorit prin pustiul Carantaniei unde se găsește Muntele Ispitirii, iar apoi am mers la străvechiul Ierihon, unde am găsit “dudul” lui Zaheu, ca apoi să fim întâmpinați cu ceai, biscuiți și multă dragoste la Așezământul Românesc. Din Ierihon ne-am îndreptat spre Marea Moartă, ca apoi, spre lăsarea serii, să ne bucurăm de frumusețea mănăstirii Sfântului Gherasim de la Iordan.

   Ultima zi am petrecut-o la Ierusalim și a început cu Muntele Măslinilor, apoi Mănăstirea Eleon -“Pater Noster”, Biserica “Dominus Flavit–Domnul a plâns”, Grădina Ghetsimani și Biserica Națiunilor. Încărcarea duhovnicească din această zi a continuat cu cântări la Biserica și Mormântul Maicii Domnului. Parcurgând Drumul Crucii – pe care l-am găsit plin de tarabe și negustori, așa cum probabil era și acum două mii de ani – nădăjduim că am reușit, măcar puțin, să-L însoțim spre Golgota. Și precum El a dus crucea lumii întregi, și noi să reușim să o purtăm pe a noastră cu răbdare și dragoste.

   Punctul culminat al pelerinajului a fost Biserica Sfântului Mormânt: Golgota, piatra biciuirii, locul unde a fost înfiptă Crucea, stânca crăpată, Piatra Ungerii și Sfântul Mormânt au născut trăiri duhovnicești care nu se pot descrie în cuvinte. Înainte de a părăsi Ierusalimul, am avut bucuria de a fi primiți la Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului unde am adus cântare de mulțumire în biserica Patriarhiei.

   Pelerinajul nostru a fost presărat, așa cum ne așteptam, cu încercări, ispitiri, dar și cu multe bucurii și dragoste.

   Pelerinajul, mai înainte de a fi o călătorie geografică, s-a dovedit a fi o incursiune duhovnicească intimă pe care fiecare pelerin o petrece lăuntric. Așa s-a petrecut cu fiecare dintre noi și nădăjduim ca Domnul să ne întărească în credință și să ne ajute să păstrăm cât mai mult timp bucuriile sufletești primite în acest pelerinaj. 

Consemnează Nicoleta Muntianu