“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj în Țara Sfântă, Protopopiatul Liguria, 16-23 aprilie 2018

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Parohiile Genova, prin purtarea de grijă a părintelui protopop Filip Constantin Sorin și La Spezia, a părintelui Daniel Codiță, au organizat un pelerinaj in Țara Sfântă, cu un grup de 50 pelerini.

Pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă, produc implicaţii profunde în viața lui.

De fapt, pelerinajul este un răspuns al omului (care caută să ajungă la un loc binecuvântat) la chemarea făcută de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire binecuvântată.

Prin programul pelerinajului s-a căutat a se păși pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos, astfel:

Ziua 1- Luni

Sosire la Aeroportul Tel Aviv. Vizită în satul Cana Galileei, la Biserica situată pe locul unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit prima minune în Galileea - minunea preschimbării apei în vin. Oraşul Nazaret, Biserica

situată în preajma izvorului Buna Vestire, Biserica Bunei-Vestiri a Maicii Domnului, construită pe locul casei Maicii Domnului şi a Dreptului Iosif.

ZIUA 2- Marti

Ajungem pe Muntele Tabor – Muntele Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos - unde ne închinăm în Mănăstirea greacă ortodoxă, cu Biserica ce are hramul Schimbarea la Faţă. Mergem pe Muntele Fericirilor, Capernaum – oraşul Domnului nostru Iisus Hristos, unde am vizitat Biserica ortodoxă greacă cu hramul Sfinţii Apostoli, situl arheologic al vechiului oraş Capernaum, unde se află casa soacrei Sfântului Petru. Biserica din regiunea celor şapte izvoare denumită Tabgha - locul unde s-a săvârşit minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti. Plimbare cu vaporul pe Marea Galileei. Muntele fericirilor

Ziua 3- Miercuri

Ne-am îndreptat pașii spre orasul Betania, unde ne-am închinat la mormântul Sfântului Lazăr. Ajungem la Hozeva, prin Wady Kelt, pentru a ne închina în Mănăstirea cu hramul Sf. Gheorghe, la moaştele Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ. Coborâm pe Valea Iordanului, mergem la locul real al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos – Betabara și la Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan. Ne îndreptăm spre oraşul Ierihon – cel mai vechi oraş din lume și ne închinăm în Biserica Aşezământului românesc și Biserica greacă – ortodoxă unde se află Sicomorul lui Zaheu Vamesul, priveliste spre Muntele Ispitirii, scurtă oprire la Marea Moartă.

ZIUA 4- Joi

Biserica Tuturor Naţiunilor (Biserica rugăciunii Mântuitorului Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani) şi Biserica ce adăpostește Mormântul Maicii Domnului din Gradina Ghetsimani. Mergem pe urmele Magilor de la Răsărit, și ne închinăm în peștera unde au poposit aceștia după ce au plecat de la Betleem, acum paraclis în cadrul Mănăstirii Sf. Teodosie. Ne alăturăm păstorilor și primim vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Biserica greacă - Câmpul păstorilor, mergem apoi la Betleem, unde ne-am închinat în Biserica Naşterii Domnului în peștera unde s-a născut Mesia, și ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Betleemita. Grota laptelui. Noaptea participăm la Sfânta Liturghie la Sfantul Mormant.

ZIUA 5 -Vineri

Biserica martirajului Întâiului Mucenic, Sf. Arhidiacon Stefan. Continuăm pelerinajul nostru si intrăm în Cetatea Ierusalimului prin Poarta Sf. Arhidiacon Ştefan, vizităm Biserica ce adăpostește locul casei părinților Maicii Domnului și parcurgem Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Paraclisul Sfintei Elena – locul unde aceasta a găsit lemnul Sfintei Cruci şi celelalte paraclise. Muntele Sion, unde ne-am închinat în Biserica Adormirii Maicii Domnului, la locul Cinei Celei de Taină şi am vizitat mormântul Regelui David. Intrăm în cetate prin Poarta Sionului, străbatem cartierul armean, apoi pe cel evreiesc, și vizităm Zidul Plângerii.

Ziua 6- Sâmbătă

Continuăm pelerinajul îndreptându-ne spre localitatea Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul și ne închinăm în Biserica ridicată pe locul casei Sfinților Zaharia și Elisabeta, vizitarea locului de întalnire a Maicii Domnului cu Elisabeta, și încheiem cu închinarea în peștera Sfântului Ioan Botezatorul.

Tel Aviv-Iafo.

Reîntoarcerea acasa.

A consemnat preot protopop

Filip Constantin Sorin