“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj în Țara Sfântă 25 aprilie -02 mai 2018

 

 

Călătoria familiei noastre din Torre Spaccata, a celor 27 de pelerini, împreună cu părintele duhovnic Popescu Gabriel și cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a început cu sosirea în Tel Aviv, pe aeroportul Ben-Gurion, unde ne-a întâmpinat părintele Roman, care ne-a fost călăuză.

Seara am ajuns la Așezământul românesc de la Ierihon, unde am fost cazați pe perioada șederii noastre.

Cu ajutorul părintelui Roman, prin rugăciunea colectivă, pilde și învățături pline de dragostea și blândețea dânsului, am reușit să înțelegem activitatea Mântuitorului pe pământ, datorită locurilor vizitate și retrăirea momentelor unice din Țara Făgăduinței.

Bucuria în suflet ne-au adus-o locuri ca Bethleem, locul nașterii lu Iisus, Nazareth unde a stat Sfânta Familie, Cana Galilee, Capernaum, Muntele Tabor, Marea Galilee, pescuirea minunată și multe minuni pe care le-a făcut Domnul. S-a ajuns și la Iordan unde după săvârșirea slujbei am fost binecuvântați în apa Iordanului. Sufletul s-a întristat când am ajuns la Ierusalim....

Patimile, batjocura, întemnițarea și condamnarea la moartea cea mai josnică, asemenea unui tâlhar, bătut în cuie si răstignit pe cruce, aduceau multă suferință nouă, celor care parcurgeam Via Dolorosa sau Drumul crucii, reprezentat prin cele 14 stații.

În final, am ajuns la punctul central al Bisericii din cetate, Sfântul Mormânt, locul înmormântării și al Învierii. Acolo fericirea s-a sălășluit și în inimile noastre, mai ales că am avut posibilitatea de a lua Sfânta Împărtășanie pe dealul Golgotei, apoi ne-am închinat la Piatra Ungerii și am ajuns la Muntele Măslinilor, Gradina Ghetsimani și Mănăstirea Înălțării.

Am vizitat multe obiective frumoase, Biserica BuneiVestiri, Biserica Nașterii Maicii Domnului și Biserica Mormântului Maicii Domnului, Mănăstirea de la Hozeva unde s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Cezareea Palestinei, Biserica Sf. Gheorghe, Mănăstirea Sf. Sava cel Sfințit și Mănăstirea Sf.Teodosie, cel care a înființat viața de obște.

Mulțumim Domnului că am putut avea ocazia să ajungem pe acele meleaguri sfinte, unde omul creștin măcar o dată în viață să-și dorească să ajungă.

Am dobândit o bucurie sfântă, în sufletele noastre, care cu nădejde la Dumnezeu ne va ajuta să ne întărim credința în Domnul nostru Iisus.

 

PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ

de Mihail Popescu

 

Azi pornim în Țara Sfântă
unde toți Domnului cântă.
că a învățat și a vindecat,
S-a răstignit și a înviat.
Noi am mers cam peste tot
dacă să-mi amintesc pot
și a fost așa frumos
că lumea n-a plâns zgomotos.
A fost o săptămână frumoasă,
cu mâncare chiar gustoasă.
Dar aceasta nu e o publicitate

ci intâmplări chiar intâmplate.

Am fugit pe nerăsuflate
ca să prindem avionul
care vrea să iși ia zborul.
Căci dacă pierdem avionul,
că a pornit de mult motorul,
fericiți rugăm pe Domnul
să-l pierdem si pe următorul.
Ce să vă mai spun acum

decât să vă urez "drum bun!"