“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Parohia Ferrara - Pelerinaj în Ţara Sfântă

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 17-24 octombrie 2017, Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana" din Ferrara, a efectuat un pelerinaj  în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de Pelerinaje Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Grupul format din 39 de persoane, de diferite vârste, copii, tineri, femei şi bărbaţi, a fost însoţit de Preotul Paroh Vasile Jora.

La aeroportul din Tel Aviv am fost aşteptaţi de ghidul nostru, Părintele Roman, şi șoferul autocarului, Mustafa, care ne-au primit cu multă căldură şi familiaritate, trăiri ce s-au confirmat şi s-au consolidat profund în zilele ce au urmat.

Pe toată perioada pelerinajului grupul nostru a fost cazat la Așezământul Românesc de la Ierihon, un complex frumos, bine organizat, format din biserica închinată Naşterii Domnului, înconjurată de corpurile de clădiri destinate viețuitorilor şi pelerinilor, un loc care face cinste, neamului şi credinţei noastre. Cuvinte de preţuire şi pentru măicuțele de la Așezământ, în frunte cu Maica Stareţă Evghenia, care şi-au dat silinţa să ne simțim "ca acasă". Am mai avut şi bucuria ca în primele zile să săvârșim şi Sfânta Liturghie, prilej în care pelerinii s-au împărtăşit şi apoi am vizitat obiectivele fixate.

În prima zi am efectuat vizite la obiectivele din Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, Mănăstirea Eleon, locul Înălţării Domnului, apoi Biserica Pater Noster, Biserica Dominus Flevit, locul unde Domnul plânge soarta Ierusalimului, Grădina Ghetsimani, Mormântul Maicii Domnului şi Biserica Națiunilor, acolo unde se află piatra pe care a stat Domnul Iisus Hristos în noaptea prinderii Sale.

În următoarea zi am vizitat Bethleemul, Biserica Naşterii Domnului, osuarul cu Sfintele Moaște ale celor 14000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, apoi am vizitat câmpul păstorilor, manăstirea Sfântului Teodosie cel Mare si mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit.

În ziua a treia am mers la Nazaret şi am vizitat locul unde a locuit Sfânta Familie, Biserica Bunei Vestiri, Izvorul Maicii Domnului, apoi am plecat spre Cana Galilei, la locul unde Domnul Iisus Hristos a participat la o nuntă împreună cu Sfânta Sa Maică şi Apostolii, şi a săvârşit minunea prefacerii apei în vin. Aici se păstrează două din cele şase vase, care erau atunci la nuntă puse pentru curățirea iudeilor. Am continuat drumul nostru spre oraşul Haifa, unde se află frumoasele grădini persane. Acolo am vizitat şi peştera Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.

Sâmbătă, in cea de-a patra zi a pelerinajului nostru, am fost în pustiul Hozevei, la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde ne-am închinat la Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, am fost şi la peştera în care a stat Sfântul Ilie Tesviteanul, apoi ne-am îndreptat spre Muntele Sion unde am vizitat mormântul lui David, foișorul unde a avut loc Cina cea de Taină, apoi am fost în patria Sfântului Ioan Botezătorul unde ne-am închinat în biserica Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, am fost apoi la casa Elisabetei şi a lui Zaharia.

Tot sâmbătă ne-am închinat şi la Biserica Sfantului Mormânt, iar sâmbătă noaptea spre duminică, pe la ora 2.00, am avut prilejul şi marea bucurie de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, la Mormântul Domnului, unde preotul însoţitor al grupului a slujit în soborul de preoţi, iar credincioşii s-au împărtăşit.

Duminică am continuat la Iordan, locul unde Domnul a fost botezat de Ioan, acolo am săvârşit slujba de Sfinţire a Aghiasmei, credincioşii au fost binecuvântaţi, apoi am trecut pe la Marea Moartă, iar la întoarcere ne-am oprit pe la manăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. Luni am avut în program turul Galileei, am fost pe Muntele Tabor, unde a avut loc schimbarea la faţă a Domnului, apoi am vizitat locul unde a fost săvârşită înmulţirea celor cinci pâini şi doi peşti, pescuirea minunată, apoi am plecat spre cetatea Capernaumului unde am vizitat Biserica Sfinţilor Apostoli şi muntele Fericirilor, apoi ziua s-a încheiat cu o minunată croazieră pe marea Galileei. In ultima zi, marţi, am trecut pe la dudul lui Zaheu în Ierihon, am trecut pe lângă pustiul Carantaniei, unde Domnul a fost ispitit, apoi am mers în Ierusalim, unde am mai trecut o dată pe la Sfântul Mormânt, unde am mulţumit Domnului pentru toate, apoi am fost primiţi la Așezământul Românesc din Ierusalim, de către Superiorul așezămintelor din Ţara Sfântă, Arhimandritul Teofil, care ne-a prezentat istoricul așezămintelor, dar ne-a şi binecuvântat.

Pelerinajul nostru s-a încheiat cu vizita la biserica Sfântului Gheorghe, în Lida, unde ne-am închinat la o parte din Sfintele sale Moaște, precum şi la moaștele Sfântului Procopie. Bucuriile pe care le-am trăit în aceste zile sunt foarte greu de exprimat în cuvinte, de aceea invităm pe oricine doreşte să trăiască aceste experienţe dumnezeieşti ,să calce pe urmele Domnului......

Mulțumim Domnului pentru că ne-a învrednicit de acest pelerinaj!

 A consemnat, preoteasa Ileana Jora.